Propuneri de proiecte comune între Direcția Generală Anticorupție și UDJG

Inițiativele de educație anticorupție continuă în ciuda vremurilor atipice care necesită un anumit comportament social.

Astăzi, am primit vizita domnului George Cristian Schin, decan al Facultății de Științe Juridice, Sociale și Politice din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, care a formulat propuneri de proiecte comune care să contribuie la dezvoltarea eticii și integrității în mediul universitar, dar și de pregătire a studenților în domeniul politicilor anticorupție.

În baza protocolului de colaborare existent între Direcția Generală Anticorupție și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în perioada următoare vor fi identificate oportunități de organizare a unor dezbateri online pe subiecte de etică și integritate, urmând a fi conturate inclusiv idei de proiecte mai ample care să poată beneficia de finanțare europeană.

Direcția Generală Anticorupție este o prezență activă în mediul universitar unde cultivă proiecte de educație anticorupție cu instituții de învățământ superior din întreaga țară. În acest context au fost organizate dezbateri, concursuri de eseuri pe subiecte anticorupție cu participare studențească, mese rotunde și alte evenimente care au implicat deopotrivă studenții, ofițerii DGA și profesorii universitari în activități de promovare a măsurilor de evitare a vulnerabilităţilor în domeniul integrităţii publice și a politicilor anticorupţie.

Sursă: Direcția Generală Anticorupție